Tichete sociale pe suport electronic

Precizari acordare tichete sociale 2025-2026

Tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/copil, într-o tranșă unicăîn fiecare an școlar, în perioada 2023  2027

Tichete sociale pe suport electronic

Vor putea beneficia de aceste măsuri de sprijin educațional:

  • elevii din ciclul preșcolar, primar și gimnazial înscrișîn unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (4050X50%=2025 LEI).

Solicitările pentru acordarea tichetelor se depun la unitatea de învățământ în termen de 25 de zile de la începerea cursurilor anilor școlari aferenți perioadei 2024-2027.